All posts by Tudor Mateescu

Pasionat de metode naturale de gătit, simple și sănătoase. --> Abonează-te gratuit la newsletter (apasă aici) pentru a păstra legătura! Autor al cărții Rețete Alese Pe Îndelete Culese.

Cum Fierbem La Bain-Marie Pentru O Conservare Fără Conservanți, Zahăr, Ulei, Aspirină, Oțet, Sare

Se pune pe fundul oalei o cârpă de bucătărie. Se pun borcanele închise bine deasupra, se adaugă apă și se pune la fiert 40 de minute pentru o conservare de durată.

Altă procedură este să fierbi 20 de minute într-o zi și după ce s-au răcit treptat (acoperit cu o pătură) încă 20 de minute a doua zi. Se lasă întotdeauna la răcit treptat!

Metoda De ConservarePentru păstrare pe termen lung se fierbe la bain marie 40 de minute și se lasă la răcire treptată o zi acoperit cu o pătură. Se depozitează în cămară.
Ți-a plăcut articolul?

Rețetă Ușoară Pentru Cartofi La Cuptor Fără Ulei

Cu toții știm că uleiul prăjit nu este (prea) sănătos. Totuși este gustos și de aceea și căutăm mâncărurile pregătite cu el. Pentru cei care vor să scape de uleiul prăjit am o rețetă ideală și foarte ușor de preparat de cartofi la cuptor fără ulei! Tot ce ai nevoie este un vas de yena cu capac!

Ingrediente Rețetă Cartofi La Cuptor Fără Ulei
  • 10 cartofi medii
  • 3 cepe roșii
  • sare
  • legume uscate (se găsesc de la Sanovita)
  • doi căței de usturoi
  • amestec condimente  sau un condiment la alegere (rozmarin, oregano, cimbru)

Pasul 1: Se Taia Ceapa

Se taia ceapa juliene și se presară pe fundul vasului de yena. Se săreaza ceapa și se aruncă și o mână (o linguriță) de legume uscate!

Pasul 2: Se Taie Cartofii Rondele Și Se Țin Strâns Ca Să Nu-și Piardă Forma

În timp ce, ceapa stă cu sarea (foarte important pentru ca așa își lasă dulceața) se taie cartofii rondele cam de 5 mm (atenție la capete!). Cartofii după ce s-au tăiat se și pun în vasul de yena, peste ceapă!

Se adaugă condimentele și se zdrobește usturoiul presărând peste cartofi(adăugând puțină sare – după gust!).

De asemenea se mai presară condimentele, usturoiul, legumele uscate.

Legumele uscate se pot da prin mașina de râșnit cafea și astfel obții o vegeta naturală!

Pasul 3: Se Adaugă Puțină Apă Pe Lângă Cartofi (cât să acopere ceapa)

Adăugam puțină apă la sfârșit pe lângă cartofi, astfel încât să nu spălăm condimentele și cât să acopere ceapa.

Pasul 4: Se Dau La Cuptor 45 de minute

La cuptorul preîncins la 200 de grade, cu vasul de yena cu capacul pus, se lasă la copt  cam 45 de minute. Se poate da focul și mai tare și probabil se va face mai repede.

Gustul cepii a fost extraordinar, nu a fost un gust de ceapă amară și fiartă, ci un gust dulce. Nu știu dacă acest lucru s-a datorat faptului că 5 minute am băgat vasul de yena fără apă și ceapa a apucat să se coacă un pic. O să încerc data viitoare și o să revin cu un update. Dar ceapa a ieșit foarte bună deși în rețetele fără ulei este de “temut” (datorită gustului amărui pe care-l are când fierbe).

Mai jos se poate observa rezultatul. O masă ușoară cu cartofi copți, fără ulei prăjit, fără vegeta plină de e-uri și tot felul de alte chimicale! La sfârșit, se poate adăuga uleiul în farfurie când se va servi masa.

Ți-a plăcut articolul?

Marmeladă, Gem De Gutui Fără Zahăr (în mai puțin de 15 minute!)

Am tot căutat să vad dacă există o astfel de rețetă de gem de gutui fără zahăr și spre uimirea mea nu am găsit. Așa că aplicând aceleași principii ca la celelate rețete sănatoase am făcut un test, care spre bucuria mea s-a încheiat cu succes.

Iată ingredientele (care se pot multiplica simplu după nevoie) ale rețetei de test:

  • O gutuie mare
  • O jumătate de măr
  • 3 lingurițe lămâie

Pasul 1: Pentru Gemul De Gutui Fără Zahăr

Se spăla și se curăță mărul și gutuia de coajă și de cotor.

Pasul 2: Pentru Prepararea Gemului De Gutui Fără Zahăr

Se mărunțesc în câteva bucățele care să meargă puse la robotul de bucătărie cu lama în S și se dau bine până se mărunțesc. Dacă nu ai robot de bucătărie poți folosi răzătoarea.

Pasul 3: Procedeul De Obținere al Gemului Și Marmeladei De Gutui (Tot Fără Zahăr!)

Se pune o oală cu fund dublu pe foc mic (preferabil peste o protecție de foc metalică sau de țiglă sau ceramică). Se pun amestecul în oală. Am adăugat puțină apă cât să nu se prindă  (cam 20-30 ml). Am amestecat din când în când. În cele din urmă am zis că nu mai mă ating de oală și o las să fiarbă urmând să vin mai încolo. Cam peste 15-20 de minute când am venit era deja făcută. Am amesteca un pic și am adăugat 3 lingurițe de suc de lămâie. Iată rezultatul:

marmelada-de-gutui-fara-zahar (2)

O pastă gelifiantă care pe măsură ce o amestec se gelifiază mai bine.

Pasul 4: Folosește Blenderul Pentru Pasarea Gemului, Pentru A Obține Marmelada De Gutui Fără Zahăr!

marmelada-de-gutui-fara-zahar (1)

Am dat un pic cu blenderul peste gem și am obținut o pastă  (marmelada) pe care am băgat-o în borcan.

Pentru păstrare pe termen lung se fierbe la bain marie 40 de minute și se lasă la răcire treptată o zi acoperit cu o pătură.

Din această cantiate a ieșit un borcan.

borcan-gem-de-gutui-fara-zahar

Rețeta pentru 10 borcane cu gem de gutuie fără zahăr
Avem nevouie de 10 gutui și 5 mere potrivite și 30 lingurițe de suc de lămâie (acest lucru înseamnă cam 150 ml deși eu aș adăuga cam 50 ml suc de lămâie și dacă mai e nevoie mai adaug) . Iar în loc de 5 mere, pentru un gust de gutuie mai pregnant, recomand 3 mere.

Acesta este un gem dietetic din gutui foarte potrivit pentru cine ține o dietă și dorește să slăbească.

Ți-a plăcut articolul?

Diferențe Între Făina Integrală De Secară Boromir Și Sanovita

Am făcut pâine integrală de secară din cele două făinuri integrale. Iată mai jos difernța de culoare între pâinea din făina integrală Boromir și Sanovita.

Diferența între ele este și de preț (3.10 lei Boromir și 5.38 lei Sanovita iar prin unele locuri si 7 lei!) dar și de gust. Mi s-a părut mai gustoasă, mai parfumată pâinea făcută cu făină Boromir. Și parcă a crescut un pic mai mult decât cealaltă.

Pe ambele făinuri scrie că sunt integrale, mă întreb de unde totuși această diferență de culoare (destul de mare) între ele…

Ți-a plăcut articolul?

Rețetă Pâine Integrală De Secară 100% Cu Maia, Pentru Mașina de Pâine Sau Cuptor!

Am pregătit pentru tine o reţeta de pâine integrală din secară (100%). Această reţeta de pâine integrală este cu maia de secară şi este foarte uşor de făcut! Hai să vedem care sunt principiile din spatele ei, paşii şi ingredientele.

Principii de simplitate și eficiență după care m-am ghidat pentru această rețetă cu maia pentru mașina de pâine:

  • nu vreau să pierd timpul cu frământatul
  • nu vreau să pierd timpul cu cântăritul (pentru asta vezi trucul brutarului)
  • nu vreau să pierd timpul cu urmăritul coacerii la cuptor şi pregătitul cuptorului
  • nu vreau să stau “stresat” tot uitându-am după pâine cât a crescut
  • nu vreau să pierd timpul cu spălatul vaselor
  • nu vreau să las resturi de făină în pungă de făină(care poate atrage gândăcei, poate râncezii, etc…)
  • vreau să câştig timp, să fie totul pe pilot automat… sau măcar semiautomat! Cred că am obţinut o automatizare de 80%, cum vei vedea mai jos!

Dacă urmezi paşii după această reţeta vei obţine aceste lucruri! Tot ce ai de făcut este să te programezi corect şi efortul va fi minim!

Ingrediente Pâine Integrală De Secară 100%

  • Maia de secară (vezi aici cum se obține) – 100 gr (din borcanul de la frigider) – ca să nu mai stau să cântăresc și borcanul are un semn de cantitate ca să știu până unde pun maiaua pentru următoarea tură.
  • Făină Integrală de Secară – 1kg
  • Apă – 700 gr.
  • Sare de mare – 2 lingurițe (30gr)
  • Zahăr Brun – 2 lingurițe (opțional) – ajută la fermentare și în procesul de fermentare este mâncat de drojdie (din câte știu)
  • Ulei de palmier (opțional) -1 lingură în aluat și o linguriță pentru uns cuva mașinii de pâine

Pregătirea Prefermentului Pentru Pâinea Integrală de Secară 100%

Ingrediente Pentru 800 gr Preferment Din Care Se Folosesc Doar 700 gr

  • 400 gr Făină Secară Integrală (de data aceasta am folosit făina Boromir)
  • 400 gr Apă +1 linguriță zahăr brun dizolvată
  • 100 gr Maia 

Se amestecă toate aceste ingrediente și se lasă la cald (temperatura camerei) cam 8-12 ore (creșterea depinde de cât de cald este în cameră și de căt de puternică este maiaua).

Ingrediente și pașiPoze pași rețetă
Ziua #1 (ora 12:00) am scos maiaua și am lăsat-o să stea până la ora 13:00
Ziua #1 (ora 13:00) am amestecat maiaua cu apa si cu făina omogenizând bine cu un țel. Am lăsat-o la crescut 8 ore.
Ziua #1 (ora 13:00) ATENȚIE: las-o să stea acoperită cu o pungă și nu cu un șervet de bumbac. Punga ține umezeală în interior în timp ce șervetul o absoarbe!
Ziua #1 (ora 21:00) Minunea s-a întâmplat, a crescut superb de bine (și-a dublat volumul).

Amestecarea Tuturor Ingredientelor și Creșterea La Rece (pentru aproximativ 24h)

Această etapă se poate face foarte ușor utilizând mașina de făcut pâine.Pui apa, adaugi făina și deasupra maiaua și restul ingredientelor. Pui pe programul de frământat cât să se omogenizeze ingredientele. Scoți cuva mașinii de făcut pâine și o bagi la frigider până a doua zi! Dar mai jos îți arăt cum am făcut eu (pe urmă m-am gândit ca este mai simplu cum tocmai ți-am zis).

Pasul 1

Pui înapoi din aluat 100 gr în borcanul pe care-l ții la frigider cu maia, și observi și cât de frumos a crescut!

Pasul 2

Adaugi apa 300 gr în care ai dizolvat sarea (2 lingurițe – 30 gr) și o linguriță zahăr

Pasul 3

Se amestecă bine cu un tel (ideal pentru omogenizat), maiaua cu apa în care s-au dizolvat sarea și zahărul. După aceea se adaugă și lingura de ulei de palmier și se omogenizează bine.

Pasul 4

Se amestecă bine amestecul de mai sus, cu restul de făină (600 gr făină de secară) folosind o lingură de lemn. O lingură mare de lemn îți da putere și spor la frămantare. Pur și simplu învârt lingura de lemn în castron ca și cum ar face robotul de bucătarie, și încet încet se omogenizează toate ingredientele.

Nu are sens să folosești mâinile pentru că aluatul este foarte lipicios și mai mult te complici !

Pasul 5

Acoperi vasul cu o pungă de plastic și pui la frigider dupa 30 de minute! În aceste 30 de minute  are loc procesul ce se numește autoliză, proces în care aluatul se omogenizează și devine mai “închegat”. Poți să bagi și imediat la frigider, dar, cât speli vasele și mai faci una alta mai bine îl lași afară un pic.

DSCF5484

Dacă te-ai mișcat bine și organizat cel târziu la ora 21:30 ar trebui să fie gata totul băgat la frigider. Iar dacă folosești funcția de frământare a mașinii de făcut pâine și mai repede.

Creșterea Și Coacerea La Mașina De Făcut Pâine

Mașina de pâine pe care o folosesc eu este aceasta. Este util să ai o mașină de făcut pâine ce-ți permite să setezi timpii programului. Mașina pe care o dețin eu, are un program denumit “home made” care-mi permite să setez timpii de frământare și creștere.

Ce urmăresc la mașina de făcut pâine pentru această rețetă din făină integrală de secară?

  • să nu-mi frământe, pentru că nu doresc să-mi scoată gazele din aluatul crescut și astfel să scadă
  • să aibă un timp de creștere cât mai lung – spre bucuria mea mașina aceasta îmi permite un timp de creștere total de 5 ore + timpi de întârziere

Hai să vedem acum pașii.

Pasul 1 – Am Programat Mașina De Făcut Pâine

DSCF5591

Și am obținut un timp total de 6 ore si 11 minute. Coacerea am setat-o la o oră. Dar am constatat că este mai bine 1h:30 timpul de coacere. Deci, total ar fi trebuit să-mi apară în poză 6h:41

Pasul 2 – Am scos paletele de frământat pentru a “opri” efectiv frământatul. Timpii obligatorii de frământat nu-i puteam scoate din programare!

Am setat timpii de frământare la minim (total 11 minute). Timpii de creștere la maxim (total 5 ore). Si timpul de coacere la 1h (data viitoare va fi la 1h:30! De asemenea, am uns cuva cu puțin ulei de palmier. Acest pas este opțional, dar am observat că iese mai ușor asa pâinea!

Pasul 3 – Am Scos Castronul Cu Aluatul Crescut De La Frigider După Aproximativ 24 ore

Pe la ora 20:30 am scos aluatul și l-am pus în cuva mașinii de pâine. Pentru a-l scoate mai ușor din castron am presărat făină neagră și am tot săpat cu mâna pe sub aluat, cât mai gentil ca să nu-l agit prea mult!

Pasul 4 – Am Setat Mașina De Făcut Pâine

Am setat mașina de pâine pe 4 ore întârziere, plus programul home made (6h:11 – care data viitoare va fi de 6h:41). Timp total: 10h:41 de minute. Conform calculelor mele, în jur de ora 8:00 a.m. (dimineața) pâinea trebuia să fie caldă și gata.

DSCF5609

Pasul 5 – Și Am Scos Pâinea Gata Făcută Și Frumos Crescută

DSCF5612

Am rămas uimit de cât de bine a crescut pâinea având în vedere că este 100% din făină integrală de secară! De asemenea cred că potențialul de creștere este mai mare dacă o să am o hidratare a aluatului mai mare (+50 ml sau + 100 ml apă – o să încerc data viitoare). Cum am zis mai sus, am mai adăugat 30 de minute de coacere, pentru că atunci când am bătut în coajă nu suna a foarte gol!

Cum se scoate pâinea: cu niste mănuși de protecție scoți atent pâinea și o ungi cu o pensulă (înmuiată în apă) pe toate părțile pentru a obține o coajă fragedă și nu de piatră!

Pâinea se taie doar după ce s-a răcit! Vezi mai jos explicații și pașii pentru răcire și zvântare!

Zvântarea, Păstrarea Și Tăierea Pâinii

Pâinea făcută în casă este de obicei mai umedă decât pâinea de la alimentară. Asa că este foarte important s-o lăsăm cateva ore bune după ce am scos-o să se zvinte. Pentru acest lucru împăturesc pâinea într-un șervet și o pun pe un grătar suspendat pe un castron yena sau pe o tigaie.

Sau, și mai bine, bag pâinea într-o plasă de in, pe care o agăț pe o frânghie (în aer). Am citit undeva că o pâine este bună de utilizat abia după 3 zile de când ai făcut-o.  Printr-o programare corectă a timpilor, vei vedea că începi să ai mai multă pâine și poți s-o lași să stea și să se zvânte normal.

Trucul pe care-l folosesc pentru o zvântare mai rapidă este să tai pâinea (după ce s-a răcit – nu mai este fierbinte), folosind un cuțit electric.  Totuși am observat că pot tăia foarte bine pâinea cu un cuțit de ceramică – sunt cel mai mulțumit de el. Dar pentru pâinea aceasta înaltă și încă umedă este bine să folosim cuțitul electric (eu am tăiat-o în patru!).  O să discut mai mult despre acest aspect în alt articol. Dar cred că pozele de mai jos sunt grăitoare pentru acest procedeu.

La început poate să pară complicat, dar cum am zis, tot ce ai de făcut de fapt este să setezi timpii corect și după să repeți procesul. Iar tot frământatul și toate bolurile și alte vase utilizate pot fi înlocuite cu succes de frământarea mașinii de făcut pâine. Iar daca nu vrei să coci la mașină poți folosi cuptorul (preîncălzit la 200 de grade – timp de coacere cam 45 de minute la 200 de grade)!

 Ca să nu te “stresezi” (obosești) cu frământatul, spălatul vaselor și timpii, tot ce ai de făcut este să-ți setezi o alarmă pe mobil și să bagi ingredientele în cuvă, bagi cuva la frigider, scoți cuva, dai drumul la program! Și asta e tot!  

Era cât pe ce să uit. Dacă folosești mașina cum ți-am spus, vei avea doar atât de spălat…

DSCF5615

Pentru idei de servire și alte articole vezi sugestiile de mai jos! Și vezi  și cina mea preferată.

Important
Lasă-mi comentariile tale și înscrie-te la newsletter ca să mai primești astfel de rețete!
Ți-a plăcut articolul?

Cum Să Pui Corect Cantitea Exactă De Făină Fără S-o Cântăreşti – Trucul Rapid #2

Dacă am scris despre tehnica rapidă a sucului de lămâie, vreau să-ți arăt acum un alt truc rapid, un truc al brutarului!

Acest truc al brutarului (cum îmi place să-l denumesc, pentru că-l folosesc pentru pâinea în casă) poate fi aplicat pentru orice ingredient din orice rețetă pe care o pregătești (în mod repetat).

Cum Să Pui Corect Cantitea Exactă De Făină De Care Ai Nevoie La O Reţetă Fără S-o Cântăreşti !

Dacă faci pâine des în casă, sau o rețetă pe care o repeți de mai multe ori, acest truc îți va fi de foarte mare folos.

Iată de ce ai nevoie:

  • De un cântar electric (o singură dată!)
  • De un recipient de plastic/sticlă transparent
  • Făină
  • Un marker permanent

Metoda:

  1. Se pune recipientul pe cântar și se cântărește făina până la 50 gr.
  2. Iei pe urmă recipientul de pe cântar și-l agiți ușor să se niveleze făina (îl poți și lovi ușor de masă).
  3. Când făina s-a nivelat însemnezi cu maker-ul permanent nivelul făinii și scrii cantitatea.
  4. Repeți procedeul pentru cantitățile: 100, 150, 250, 350, 400 (și tot așa, în funcție de cât de mult îți permite recipientul!)
  5. Atenție: gradarea va fi valabilă doar pentru acel tip de făină pe care l-ai folosit. Dacă vei folosi alte făinuri s-ar putea să difere cantitatea exactă. Poți face o probă, să vezi dacă diferența este semnificativă pentru diverse făinuri. Dacă da, atunci poți să mai pregătești un alt recipient gradat!

Pont: acest truc poate fi folosit pentru orice ingredient (apă, ulei, semințe, griș, mălai, alte făinuri, etc).

Avantajul major pe care ți-l oferă această metodă este că o dată folosit procedeul, nu mai trebuie să stai cu cântarul sau să faci rețetele “după ochi”. Vei avea o exactitate matematică și spor mai mult în bucătărie!

Atenție când speli vasul să nu ștergi gradajul!

Ți-a plăcut articolul?

Sucul De Lămâie – Trucul Rapid #1

Cum Să Ai La Îndemână Rapid Sucul De Lămâie

Folosesc des sucul de lămâie în bucătărie.

Fie că am nevoie la o limonadă simplă (apă cu lămâie) sau la o pastă de soia, sau la o brânză de vaci de casă, sau la ceai, sau la diverse rețete, întotdeauna zeama de lămâie este binevenită la îndemână!

Am două ustensile la dispoziție: un storcător de citrice electric și un storcător manual de sticlă.

Storcătorul de citrice electric este mai util din punct de vedere al stoarcerii cât mai eficiente a lămâii.

Storcătorul de sticlă (de pe vremea bunicii) este foarte util când ai nevoie rapid de sucul de lămâie.

Read more…

Ți-a plăcut articolul?

Cină Rapidă, Ușoară Și Sănătoasă – Sugestia #2

Iată o variantă la cina de seară rapidă, ușoară, gustoasă și sănătoasă (sugestia #1).

Ingrediente Cină: două felii de pâine integrală de secară (pregătită în casă cu maia); o lingură de semințe de cânepă.

Preparare:  Pe pâinea de secară (care se poate prăji), se așterne, după gust, un strat de iaurt și pe deasupra se presară semințele de cânepă.

Gustul este excelent: o cină cremoasă, crocantă, pufoasă. Este o cină dietetică, hrănitoare, rapidă și ușoară. Dacă ți-ai pregătit corect porțiile,te vei ridica ușor de la masă și sătul!

Este sănătoasă pentru inimă, datorită conținutului de acizi grași Omega-3 și Omega-6, conținuți de cânepă. De asemenea, fiind bogată în fibre, este foarte benefică și tractului intestinal.

Poftă bună!

Ți-a plăcut articolul?

Cină Rapidă, Ușoară Și Sănătoasă – Sugestia #1

Iată o idee de cină rapidă, ușoară, gustoasă și sănătoasă.

Ingrediente Cină: doua felii de pâine integrală de secară (pregătită în casă cu maia); o lingură fulgi de porumb (integrali și fără zahăr); iaurt (preferabil făcut în casă).

Preparare:  Pe pâinea de secară (care se poate prăji), se așterne, după gust un strat de iaurt și pe deasupra se presară fulgii de porumb!

Pont: amestecă cu 3 minute înainte fulgii de porumb fără zahăr cu iaurt, pentru a se înmuia un pic în iaurt, și pe urmă așterne conținutul pe pâine!

Gustul este excelent: o cină cremoasă, crocantă, pufoasă. Este o cină dietetică, hrănitoare, rapidă și ușoară. Dacă ți-ai pregătit corect porțiile te vei ridica ușor de la masă și sătul !

Poftă bună!

Ți-a plăcut articolul?

9 Remedii Naturiste Eficiente Pentru Durerile De Dinti

Oamenii spun că nu exista durere mai insuportabilă decât cea de măsele și dinți. Adevarul este că nu mai poți fi capabil de nicio acțiune, nici măcar să gândești, atunci când te ia o astfel de durere îngrozitoare. Durerea dentară este, de obicei, cauzată de un nerv de la rădăcina unui dinte sensibil.

durere-dinti-remedii-naturiste
Sursa Poza: northburnabydental.com

De asemenea, alte probleme cum ar fi infecții dentare, carii, sau pierderea unui dinte, pot provoca, dureri dentare. Oricât vă luptați cu durerea, boala nu se poate elimina definitiv, dar, pe moment puteți s-o ameliorați cu ajutorul remediilor naturiste.

Read more…

Ți-a plăcut articolul?