All posts by Tudor Mateescu

Pasionat de metode naturale de gătit, simple și sănătoase. --> Abonează-te gratuit la newsletter (apasă aici) pentru a păstra legătura! Autor al cărții Rețete Alese Pe Îndelete Culese.

Pâine Neagră Cu Tărâțe, Suc De Pepene Și Semințe De Pepene

În sezonul estival, când te topești la soare nu strică să încerci o pâine inedită și răcoroasă - chiar de presupune să dai drumul la cuptor.

Astfel am conceput următoarea pâine, care a crescut superb. De data aceasta este o pâine fără maia, căci fiind plecat la munte​ nu mi-am luat maiau cu mine - ci am criogenat-o la congelatorul frigiderului.

Rețeta Pâinii Cu Suc De Pepene Și Semințe De Pepene

  • 10 gr drojdie de panificație
  • un pahar de 200 gr tărâțe fine de grâu
  • 500 gr făini neagră
  • 600 gr făină albă
  • o halbă de bere (500 gr) plină cu suc de pepene (eu l-am diluat cu apă)
  • adaos de apă la nevoie: 100 - 150 gr
  • sare de himalaya - un pahărel de țuică de 25 gr
  • o mână curată de semințe de pepene

Se dizolvă drojdia conform indicațiilor și se amestecă ingredientele următoare: făinurile, drojdia, lichidele, tărâțele. 

Se lasă la crescut 1-2 ore în funcție de căldura din bucătărie.​ Se scoate aluatul pe masă, i se dă preforma și se lasă la odihnit 20 de minute acoperit. Între timp se pregătește un ceaun mare, tapetat cu mălai.

Se lasă la crescut 1-2 ore în funcție de căldura din bucătărie.​ Se scoate aluatul pe masă, i se dă preforma și se lasă la odihnit 20 de minute acoperit. Între timp se pregătește un ceaun mare, tapetat cu mălai.

Se transferă pâinea în ceaun și se mai lasă la crescut 30 de minute. Se stropește pe urmă și se presară mălai și făină. Se stropește iară și se presară pe urmă semințele de pepene.

Se dă la cuptorul preîncins 30 de minute cu capac la ceaun și pe urmă încă 30 de minute cu focul dat mai încet, până se rumenește bine și când este bătută sună a gol.​

Se lasă la răcit 10 minute cu ușa cuptorului deschisă, pe urmă la răcit pe un grătar. După aceea se bate cu de arsură cu un cuțit.

Mai jos sunt pozele cu pașii intermediari și rezultatul.​

Ți-a plăcut articolul?

Comparație Între Pâini Albe

Mai jos am niște poze cu trei felii de pâine albă – 100% – cel puțin în teorie.

Prima felie de pâine este de la Mega Image – pâine albă (nu mai știu ce scrie pe eticheta deși conținutul etichetei este afișat).

A doua felie de pâine este de la magazinele tip Sibieni de prin București – care din câte știu nu prea oferă nici o etichetă cu ce bagă în pâine. De obicei este pâine cu cartofi, sau fără cartofi (denumire generică – de marketing).

A treia felie de pâine este din pâinea făcută de mine din făină Dobrogea tip 480 (deci atenție nu făină ecologică ci făină ce umblă vorba că ar fi și ea la rândul ei albită) cu maia.

Acum că avem o comparație clară între cum arată pâinea albă din făină albă, să-mi spună și mie cineva ce substanțe de albire ingurgităm noi din făină din comerț.

Vezi și aici poze și cum arată pâinea cu premix-urile puse în comerț pentru mașinile de făcut pâine (frumoasă, albă și pufoasă).

Ți-a plăcut articolul?

Pâine Rustică Cu Semințe – Premix Dobrogea – La Mașina De Făcut Pâine

M-am hotărât să încerc și un premix de pâine - făinuri și ingrediente deja amestecate. De data aceasta o să testez premixul de la Dobrogea - cam 6 lei un amestec de 500 gr.

Iată-l în poza alăturată. 

Tot ce ai de făcut cu acest premix este să urmezi rețeta.

Rețeta este următoarea:

- premix-ul 500 gr (are tot ce are nevoie: făinuri, sare, semințe - vei vedea poza mai jos cu ce conține)​

- apă 270 ml

- drojdie uscată 7 gr​

Recomandarea era să pun mașina cu programul de semințe, dar cum nu am așa ceva și cum nu prea am încredere în programele automate - am ales următoarea metodă:

  • ​se adaugă incredientele în următoarea ordine: apă, premix, drojdie
  • frământarea manuală a pâinii de către mașina de făcut pâine - 1h30 ( la sfărșitul cărei perioade a ieșit un aluat superb crescut)
  • coacere 1h30

Asta-i tot. Galeria cu pașii intermediari mai jos. O să revin cu pozele produsului finit - pâine rustică premix Extra de la Dobrogea.

După 1h 30 de coacere am revenit cu Pâinea Coaptă 

Vom gusta și vom tăia mâine după răcire. Pâinea stă acoperită acum pe un grătar special de răcire.

A ieșit o pâine gustoasă dar pufoasă ca cele din comerț. Față de pâinea cu maia este o mare diferență.

Ți-a plăcut articolul?

Ghid Pentru Ascuțire Cuțite

Vezi videourile practice pentru ascuțit cuțite de mai jos.

Ce-ți trebuie pentru a ascuți cuțite:

  • o piatră de ascuțit cu  o granulație mică – să zicem 400 care ia din material
  • o piatră de ascuțit cu granulație mare care finisează (să zicem 1000)
  • un masat pentru finisare în cazul în care nu ai piatră de finisare

Vezi aici recomandări pentru masat de ascuțit cuțite și pietre de ascuțit.

Ți-a plăcut articolul?

Drob De Post Din Soia Și Legume

Există publicate tot felul de soiuri de droburi de post ici și colo, dar majoritatea au în componență diverse alimente precum mozzarella de post, soia texturată și tot felul de ingrediente prelucrate. Mi-am dorit să fac o rețetă cât mai naturală, gustoasă cu ingrediente pregătite exclusiv în casă. Ei bine, gustând din acest drop de soia pot spune că mi-am atins obiectuvl: gustul, textura, aroma, crocănțeala, totul a ieșit perfect. O specialitate chiar mai gustoasă decât un drob de casă clasic. Dar hai să vedem despre ce este vorba și care sunt ingredientele, principiile și etapele obținerii unui astfel de drob de post.

Rețeta De Drob De Post Din Soia Și Legume​

Ingredientele Drobului De Soia

  •  500 gr boabe soia fiartă
  •  500 gr cartofi fierți
  •  3 căței usturoi
  •  1 legătură ceapă verde
  •  1/2 fir de praz
  •  5 gogoșari murați
  •  1 ardei capia
  •  1 dovlecel copt la grătar
  •  1 cutie cipuerci tocate
  •  1 păstârnac tocat
  •  coriandru proaspăt măcinat
  •  sare după gust
  •  2 legături pătrunjel
  •  griș
  •  pesmet

Principiile Rețetei De Drob

Principiul #1​ - Drob De Consistență Fină

Pentru a avea o consistență fină am ales să folosesc soia dată bine prin robotul de bucătărie. Asemenea am procedat și în privința cartofilor. Am obținut astfel două piureuri foarte fine și legate.

Principiul #2​ - Drobul Să Dea Impresia Că Are Carne

De aceea am ales soia și mai ales următoarele legume: gogșari murați, ciuperci , dovlecel la grătar pe care le-am tăiat felii subțiri și nu le-am tocat. Așa am procedat și cu prazul,tocmai dina cest motiv.

Principiul #3​ - Să Nu Folosesc Mult Ulei Sau Chiar Deloc

Vei vedea că în această rețetă am folosit un pic de ulei, călind legumele după metoda stir-fry într-o tigaie de inox. Se poate sări peste acest pas simplu: le pui în castroanele lor cu puțină sare și le scurgi de zeamă, sau le gratinezi pe toate - cum am făcut în cazul dovlecelului. Puteam face așa și la restul doar ca mi-ar fi luat mai mult.

Principiul #4​ - Să Nu Fie Ud, Totuși Zemos Și Închegat

Tehnica de mai sus (călire, gratinare, sărare și scurgere) mi-a permis să obțin legume gustose, fără zeamă care și-ar fi lăsat-o suplimentar în drob și ar fi înmuiat „coca”.

Principiul #5​ - Coaja Drobului Să Fie Crocantă

O coajă de pâine iese foarte crocantă când folosești griș. De aceea am folosit griș pentru partea de sus a drobului. Puteam folosi griș și pe părți dar am folosit pesmet. Pentru a ieși coaja crocantă, după ce am pus grișul l-am stropit cu apă.

Principiul #6​ - Drobul Să Poate Fi Scos Din Formă Și Tăiat

Pentru asta am tapetat foarte bine formele de copt de yena,și l-am lăsat în cuptor mult și bine pe o piatră de copt. Astfel s-a strâns bine. Atenție: se scoate din formă doar după ce s-a răcit complet, eventual a stat 1 oră la frigider. Nu fierbiente pentru că se poate prăbuși ușor.


Etapele Rețetei De Drob De Post Din Soia Cu Legume

Etapa 1​ - Pregătirea Ingredientelor

30% Completare Rețetă Drob
  • Ardeiul Capia - se toacă mărunt și se pune cu puțină sare într-un bol.
  • Cei 5 căței de usturoi - se curăță și se taie mărunt
  • 1/2 jumătate de praz - se taie tăiței de 5 cm. Se taie prazul pe jumătate și transversal, pe urmă se taie de-a lungul ca tăițeii.
  • Legătura de ceapă verde - se taie și se toacă mărunt doar partea albă, iar frunzele se pun la tocat cu pătrunjelul (frunzele nu se călesc pentru că se ard)
  • Soia - se fierbe bine, eu am fiert-o 1h 30 de minute, timp în care am pregătit celelate ingrediente.
  • Cartofii - i-am fiert cu o zi înainte în cojă și îi aveam scurși bine de apă și uscați
  • Ciupercile - aici am trișat și am luat o cutie de ciuperci gata făcute, ideal ar fi să fie proaspăt făcute la grătar, sau abur și scurse bine de apă. În orice caz se scurg bine de apă!
  • Păstârnacul - l-am tocat bine și l-am amestecat cu ciupercile.
  • Dovlecelul - până m-am dus să iau ciupercile, l-am tăiat rondele și l-am pus cu sare la înmuiat. L-am pus pe grătar cu capac și l-am lăsat să se fac încet. Se taie, tot pentru textură, tăiței mai lați!
  • Gogoșarii - se taie și ei tot tăiței, nici prea subțire și nici prea gros. Motivul este tot textura!
  • Pătrunjelul - se toacă mărunt cu frunzele de ceapă verde.

Etapa 2​ - Prepararea Finală A Ingredientelor

50% Completare Rețetă Drob

Acum că ingredientele sunt pregătite, trecem la prelucrarea finală pe care o facem în următoarea ordine.

  •  Soia se scurge și se dă prin robotul de bucătărie sau blender până ajunge foarte fină. Trebuie cam 3-4 minute blenduit. Se va face ca o cocă foarte legată, din care poți forma chifteluțe. Se pune într-un lighean mare de bambus, preferabil.
  •  Cartofii cubulețe se dau și ei prin robotul de bucătărie și va ieși o cocă foarte asemănătoare cu cea de la soia. Tarea, maleabilă din care se pot forma chifteluțe. Se pune peste coca de soia în ligheanul de bambus.
  • Usturoiul mărunțit se pune la călit în puțin ulei amestecând continuu.
  • Se adaugă ceapa mărunțintă și se amestecă repede.
  • Se mai adaugă și prazul și se amestecă repede. Operațiunea nu ar trebui să dureze mai mult de 2-3 minute. Când sunt gata se pun în lighean peste coca de soia și cartofi.
  • Ardeiul capia tocat se călește la foc rapid în puțin ulei și se pune și el în lighean.
  • Opțional se pot căli un pic și ciupercile cu păstârnacul.
  • ​Gogoșarii murați tăiați felii mici se călesc și ei rapid în tigaie și se pun în lighean.
  • Se pun de asemenea în lighean restul de ingrediente: dovlecei,pătrunjel tocat și frunzele de ceapă verde tocată.

Toate operațiunea de călire poate fi evitată pentru cine dorește, fie pri coacere la grătar, sau punerea legumelor direct în cocă așa cum sunt. Eventual puse înainte cu puțină sare și scurse.

Etapa 3​ - Amestecarea Și Condimentarea

70% Completare Rețetă Drob

Se amestecă în lighean toate ingredientele foarte bine, adăugând sare și coriandru proaspăt măcinat. Se poate adăuga de asemenea și boabe de muștar, piper, și un praf de boia dulce sau picantă. La final, va ieși o cocă foarte tare și ușor de lucrat cu ea. Din care chiar se pot face chifteluțe, dar asta este o altă poveste!

Se împarte amestecul obținut mai sus în două părți. Atenție să se preseze bine înainte de împărțire. Se poate folosi o racletă udată pentu a nu se lipi amestecul de ea.

Etapa 4​ - Punerea În Forme

80% Completare Rețetă Drob

Se tapetează două vase de yena de formă de chec. Se ung cu puțin ulei și se presară pesmet bine.

Se ia pe urmă aluatul și se pune cu grijă peste în bucățele. Pe urmă se presează bine având grijă să nu-l plimbă, deplasăm prin forma. 

Partea de sus a drobului se unge cu apă și se presară grișul bine, care apoi se pulverizează cu apă și se presară sare peste el.

După ceastă operațiune, se șterg cu un șervețel formele de copt de excesul de griș și pesmet pentru a nu se arde în cuptor.

Etapa 5​ - Coacerea Și Răcirea

100% Completare Rețetă Drob

Formele de yena le-am pus pe piatra de copt, și cuptorul l-am ținut la foc potrivit spre mic (cam 180 grade). L-am considerat gata cam după 80 de minute, timp în care am observat că s-a strâns în formele de yena și putea fii astfel scos.

Atenție! Drobul se scoate doar după ce s-a răcit complet, eventua după ce a stat și 1h la frigider. Dacă-l scoți fierbinte, va fi moale datorită căldurii și datorită faptului că nu s-a strâns încă. Deci se scoate din formă doar după ce s-a răcit.

Durata

Mie mi-a luat cam 3 ore această rețetă, fără timpul de copt de 80 de minute. Total cam 4 h 30 min pentru o singură persoană.

Rezultatul Final Și Pozele Drobului De Soia


Distribuie Rețeta De Drob De Post Mai Departe

Ți-a plăcut articolul?

Dorada La Cuptor În Vas De Yena Și Cartofi

Aceasta este o rețetă de pește foarte simplă și rapid de realizat.

Ingrediente

  • 2 bucăți de pește Dorada
  • cartofi tăiați felii
  • sare
  • zeamă de lămâie

Mod De Preparare

Se curăță peștele dorada foarte bine de solzi, măruntaie și bronhii. Se stropește peștele cu zeama de lămâie pe interior și exterior. Se sărează pe interior și pe exterior. Se poate condimenta și cu cimbru sau busuioc.

Se așează în vasul de yena în formă de înot și se pune cartofii în vas cu niște apă și vin.

Se bagă la cuptorul preîncins cam 45-60 de minute având grijă din când în când să fie stropiți peștii cu sosul din vas pentru a nu se arde. Când cartofii sunt gata se poate scoate vasul și servii alături de un mujde de usturoi care se poate turna proaspăt cu 5-10 minute înainte de a scoate preparatul din cuptor sau după, în funcție de preferințe.

A se observa că acest preparat nu conține ulei încins. Se poate adăuga și ulei după preferințe.

Mai jos este galeria foto cu dorada la cuptor în vas de yena.

Ți-a plăcut articolul?

Pâinea „Secărica Cea Dură”

În acest articol vreau să-ți prezint o rețetă de pâine cu maia, pe care am făcut-o de curând și de care sunt foarte mulțumit. Am denumit-o: Pâinea „Secărica Cea Dură” – Pâine Cu Maia Din Secară Și Grâu Durum.   

Hai să vedem ingredientele.

Ingrediente Plămădeală

  1. Maia 100 gr – hidratare undeva pe la 100% (50 gr apă+50 gr făină)
  2. 150 gr făină albă
  3. 150 gr apă

Read more…

Ți-a plăcut articolul?

Pâine Coaptă În Cuptorul Rece

Am aflat de curând că există două școli de gândire în coptul pâinii:

  • pâinea băgată în cuptorul cât mai încins – școala clasică de copt pâine
  • pâinea băgată în cuptorul rece

M-am hotărât să fac testul folosind cuptorul rece, dar nu foarte rece! L-am încălzit cam 15 minute până la maximul 100°C. Pâinea era perfectă pentru copt și era băgată într-un ceaun de fontă emailat. Am băgat pâinea în cuptor pentru 40 de minute cu ceaunul având capacul pus. 

După 20 de minute am luat capacul și spre uimirea mea am avut o creștere uimitoare a pâinii, un „oven-spring” fenomenal! Am mai lăsat pâinea la copt încă 30 de minute și a ieșit o pâine foarte reușită. Las pozele de mai jos să vorbească de la sine.

Read more…

Ți-a plăcut articolul?